header

   

 

"Prin această inițiativă ne dorim să contribuim și la schimbarea percepției potrivit căreia marcajele rutiere sunt necesare doar pentru cosmetizarea localităților la începutul primăverii."

Ioan Matreș, director general S.C. Industrie Mică Prahova S.A.

 

   
AddThis Social Bookmark Button
Joi, 10 August 2017 13:11

Conducerea asistată

Publicat de

Scopul conducerii asistate este de a oferi conducătorilor auto începători tineri un nivel mai mare de experienţă înainte de a-şi obţine permisul de conducere, pe lângă cursurile formale susţinute cu instructori auto în cadrul şcolilor de şoferi. Lipsa de experienţă este considerată a fi unul dintre principalii trei factori care explică riscul inalt de implicare in accidente rutiere a conducătorilor auto începători (ceilalţi doi sunt varsta şi sexul).

Recomandările raportului Centrului Comun de Cercetare în domeniul Transporturilor al OCDE/CEMT în această privinţă sunt:

În urmă cu două săptămâni au fost acordate pentru excelenţă în domeniul siguranţei rutiere într-o ceremonie organizată în România. În cadrul introducerii prezentate de reprezentantul Comisiei Europene, au fost menţionate câteva aspecte importante:

Potrivit acestuia, anul 2016 a adus câteva schimbări în domeniu după doi ani de stagnare. Declaraţia de la Valetta privind siguranţa rutieră a creat cadrul pentru o politică puternică în domeniu. Aceasta necesită suportul entităţilor locale şi naţionale, al societăţii şi al industriei.

Vorbind despre Carta Europeană a Siguranţei Rutiere, acesta a menţionat că la început a fost foarte simplu. Pe parcursul anilor, Carta a atras o mulţime de bune practici. În plus, numărul membrilor a crescut cu fiecare an.

Prima Gală a premiilor pentru excelenţă în domeniul siguranţei rutiere a avut loc în anul 2006.

29/06/2017

Luni, în cadrul unei ceremonii din Bucureşti, Comisia Europeană a oferit Premiile Excelenţei în Siguranţă Rutieră unui număr de 5 câştigători. Acest premiu recunoaşte angajamentele privind siguranţa rutieră care au un impact semnificativ asupra salvării de vieţi pe drumurile europene. 

award

Premiile au mers la:

  • Grupul de companii Heracles, membru al LafargeHolcim (Grecia),
  • Oraşul Martigues (Franţa),
  • CTT Correios de Portugal,
  • Automobil Clubul Român, şi
  • Motorförarnas Helnykterhetsförbund (Suedia).

Câştigătorul premiului special, acordat în urma voturilor publicului din sală, a fost Automobil Clubul Român, proiectul acestora fiind considerat a fi cel mai inspiraţional dintre toate proiectele prezentate.

Siguranţa rutieră este o responsabilitate comună. Potrivit principiului subsidiarităţii, autorităţile naţionale şi cele locale sunt responsabile de majoritatea acţiunilor de acest gen, incluzând aplicarea măsurilor şi creşterea conştientizării.ue

UE a creat un cadru general de îmbunătăţire a siguranţei rutiere cu legislaţie şi recomandări, de exemplu, prin introducerea cerinţelor minime de management a Reţelelor Trans-Europene de Transport şi a cerinţelor tehnice pentru transportul sigur al mărfurilor periculoase. În plus, directiva transfontalieră de aplicare a legii privind delictele de trafic comise în străinătate a devenit operaţională în data de 6 mai 2015, iar noua legislaţie privind testarea calităţii drumurilor adoptată în aprilie 2014, este aşteptată să reducă numărul accidentelor de trafic cauzate de probleme tehnice.

În 2015, o nouă etapă a fost atinsă în domeniul siguranţei rutiere, odată cu introducerea unei tehnologii inovatoare care salvează vieţi. Din martie 2018, toate noile vehicule vor trebui echipate cu sistemul eCall. Acest sistem formează automat numărul unic de urgenţă 112 în eventualitatea unui accident grav şi comunică locaţia vehiculului serviciilor de urgenţă. eCall reduce timpul de răspuns cu până la 50% în zonele rurale şi cu 40% în cele urbane. Se estimează că eCall poate reduce numărul fatalităţilor cu cel puţin 4% şi pe cel al rănilor grave cu 6%.

sigurantaMiniştrii de transport din statele membre ale UE, reuniţi în Valetta în data de 29 martie 2017 sub preşedintia malteză a Consiliului UE îşi reconfirmă angajamentul de îmbunătăţire a siguranţei rutiere în Uniunea Europeană. Numărul ridicat de victime din accidentele rutiere (26 100 decese în UE în anul 2015) şi din răniri grave este o problemă majoră a societăţii care dă naştere la dureri umane şi la costuri economice estimate a ajunge la 50 miliarde anual pentru accidentele mortale şi la peste 100 miliarde în cazul rănirilor grave. Există o tendinţă către atingerea ţintei stabilite de Consiliul UE în 2010, şi anume reducerea până la jumătate a numărului deceselor pe şosele între 2010 şi 2020, dar creşterea a fost sesizată în ultimii ani. O grijă particulară este acordată numărului de decese şi răniri grave în cazul pietonilor şi bicicliştilor. Astfel, această ţintă a devenit extrem de greu de atins, iar dacă nu sunt depuse eforturi superioare, este posibil ca aceasta să nu fie atinsă. Eforturile privind îmbunătăţirea siguranţei rutiere nu trebuie măsurate doar prin numărarea victimelor din accidente ; numărul celor accidentaţi grav este la fel de îngrijorător deoarece este de cinci ori mai mare decat numarul deceselor. Ar trebui să avem ca obiectiv o ţintă ambiţioasă, în spiritul rezoluţiei adoptate de Naţiunile Unite cu privire la îmbunătăţirea siguranţei rutiere la nivel global în scopul creării măsurilor potrivite. O asemenea ţintă trebuie monitorizată prin date comparative şi de încredere, raportate prin utilizarea unei definiţii comune. Astfel de date trebuie profund analizate în colaborarea dintre Statele Membre şi Comisia Europeană, astfel încât, pe baza acestora să fie luate măsuri adiţionale de reducere a numărului unor astfel de răniri în următoarea decadă.

Noile reguli UE au avut un impact pozitiv asupra infracţiunilor rutiere comise în strănătate. Potrivit unui raport adoptat recent, numărul infracţiunilor investigate a crescut de 4 ori până la aproximativ 2 milioane între 2013 şi 2015 în Statele Membre care au implementat regulile (până în noiembrie 2016, 23 dintre 28 state membre ale UE au implementat directiva privind schimbul de informaţii între state, inclusiv România – Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda au obţinut o derogare şi pot implementa directiva până în mai 2017, iar Franţa şi Portugalia urmează să o implementeze). Directiva privind schimbul de informaţii între statele membre UE permite identificarea conducătorilor auto care comit infracţiuni rutiere în străinătate în interiorul statelor membre, cu ajutorul unui sistem electronic. Sistemul include posibilitatea identificării vehiculelor care depăşesc viteza admisă, a celor care ignoră lumina roşie a semaforului, precum şi a conducătorilor auto care nu folosesc centura de siguranţă şi a celor care aleg să conducă sub influenţa alcoolului.sig

Evaluarea a demonstrat că sistemul electronic de informaţii creat permite schimbul rapid şi sigur al datelor de înregistrare ale vehiculelor şi nu generează cheltuieli administrative care nu sunt necesare. Cu toate acestea, sistemul nu este încă utilizat la potenţialul real. În 2015, aproape jumătate dintre infracţiunile rutiere comise de non-rezidenţi nu au fost investigate.

 

its

În transportul rutier, sistemele de transport inteligente sunt dezvoltate de peste 20 de ani. Unele aplicaţii sunt acum răspândite pe scară largă şi binecunoscute. De exemplu, câteva milioane de autovehicule sunt echipate cu sisteme de navigaţie capabile să evalueze informaţii privind traficul în timp real.

De ce ar trebui să acţioneze UE?

Potenţialul sistemelor de transport inteligente poate fi atins dacă aplicabilitatea acestora în Europa evoluează de la scenariul limitat şi fragmentat de azi la unul paneuropean. Sistemele de transport inteligente pot contribui la principalele obiective ale politicii de transport.

Cîteva dintre cele mai eficiente măsuri din punct de vedere al costurilor şi care contribuie la reducerea numărului evenimentelor rutiere nedorite îl reprezintă noile caracteristici de siguranţă ale automobilelor. Nu stă în puterea guvernelor să aplice aceste măsuri. Beneficiile de siguranţă care provin din rezultatele aplicării acestor măsuri vor fi realizate doar dacă noile caracteristici de siguranţă sunt oferite de producătorii de maşini ca echipament standard sau dacă este realizat un acord în cadrul UE sau al Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite pentru a face aceste caracterisitici de siguranţă obligatorii. Unele dintre acestea (ca, de exemplu, controlul electronic al stabilităţii, semnale avertizoare privind necesitatea cuplării centurii de siguranţă şi maşini care ating 4 sau 5 stele potrivit EuroNCAP), deja au intrat pe piaţă.

Potrivit unui raport recent al MarketsandMarkets, piaţa globală a siguranţei rutiere va creşte de la 2,60 miliarde de dolari în 2016 la 4,06 miliarde în 2021, fiind estimată o creştere anuală de 9,3%.

Principalele forţe care mobilizează această piaţă sunt creşterea în mobilitate şi a cerinţelor impuse asupra sistemelor de transport, creşterea urbanizării, dar şi creşterea numărului accidentelor rutiere şi a regulilor impuse de guvern în privinţa siguranţei rutiere.

piata

masuri

Conform evaluării programului european de acţiune pentru siguranţa rutieră, controlul aplicării normelor rămâne un factor esenţial în crearea condiţiilor pentru o reducere considerabilă a numărului deceselor sau vătămărilor corporale, în special dacă se aplică intensiv şi beneficiază de o largă mediatizare. Consultările publice au confirmat de asemenea faptul că una dintre componentele esenţiale ale noilor orientări pentru politica de siguranţă rutieră trebuie să fie controlul aplicării normelor rutiere.

O strategie europeană de control a aplicării normelor rutiere trebuie elaborată pe următoarele axe:

  • Schimbul transfrontalier de informaţii în domeniul siguranţei rutiere

 

Trebuie continuate demersurile iniţiate privind propunerea unei directive care să faciliteze controlul aplicării normelor în domeniul siguranţei rutiere. Pentru a facilita schimbul de informaţii privind contravenţiile în domeniul siguranţei rutiere, textul propus reprezintă un progres în sensul tratamentului egal pentru contravenienţi.

Siguranţa copiilor ca şi pasageri şi conducători de vehicule în România

 

Legislaţie naţională care impune utilizarea sistemelor de siguranţă corespunzătoare pentru copii şi adolescenţizamb1

 

Legislaţie naţională care impune copiilor să rămână aşezaţi pe bancheta din spate a maşinii până la vârsta de 4 anizamb2

Legislaţie naţională care impune copiilor şi adolescenţilor să rămână aşezaţi pe locul din spate al unui vehicul motorizat până la vârsta de 13 anizamb3

Politică naţională menită să crească accesul familiilor dezavantajate la sisteme de siguranţă pentru copii ca şi pasageri (de ex., sistemele de siguranţă pentru copiii pasageri incluse ca şi produse esenţiale de îngrijire a copilului şi taxate la cea mai mică rată; subvenţii oferite prin programe destinate familiilor defavorizate)
zamb2

Legislaţie naţională care impune obţinerea graduală a permisului de conducere pentru noii conducători auto (de ex., o lege care să impună un program în mai mulţi paşi care să permită noilor conducători auto să acumuleze experienţă în condus în condiţii de risc redus)
zamb2

Legislaţie naţională care interzice copiilor să conducă tractoare agricole

zamb1

Legislaţie naţională care interzice copiilor să conducă orice tip de vehicul de teren (ATV - uri, vehicule cu trei sau patru roţi)

zamb1

Departament al unui minister sau al guvernului cu responsabilitate mandatată în domeniul siguranţei copiilor şi adolescenţilor ca şi pasageri

Strategie naţională aprobată de guvern, cu termene şi obiective specifice referitoare la siguranţa copiilor şi adolescenţilor ca şi pasageri
zamb1

Program naţional de vizite la domiciliu, incluzând educaţia cu privire la siguranţa copiilor ca şi pasageri de vehicule
zamb1

Campanie naţională ce vizează siguranţa copiilor şi adolescenţilor ca şi pasageri cel puţin o dată în ultimii cinci ani
zamb1

Luni, 12 Septembrie 2016 10:28

Reguli de trafic pentru pietoni

Publicat de

pieton

Pe lângă regulile aplicabile tuturor utilizatorilor drumurilor publice, potrivit Convenţiei de la Viena, pietonii fac obiectul unor reguli specifice definite în legislaţia naţională pentru a se asigura că pot călători în siguranţă. Dacă, la marginea drumului există amenajări speciale (trotuare sau benzi pentru pietoni), pietonii ar trebui să le folosească. Dacă îşi iau precauţiile necesare :

  1. Pietonii care împing sau cară obiecte voluminoase pot merge pe carosabil dacă prin deplasarea pe marginea drumului (trotuar) ar deranja alţi pietoni;

  2. Grupurile de pietoni conduse de o persoană sau care formează o procesiune se pot deplasa pe carosabil.

Dacă nu este posibil să folosească marginea drumului (trotuare sau benzi special amenajate), sau dacă acestea nu există, pietonii pot circula pe carosabil; unde există piste de biciclete amenajate şi densitatea traficului permite, aceştia pot circula pe acestea însă fără a obstrucţiona deplasarea bicicletelor sau a mopedelor.

Didier de Radiguès este unul dintre oamenii care cunosc câte ceva despre șofat. Născut la Leuven, acesta și-a făcut debutul în competițiile de motociclism în 1979, câștigând patru competiții de Grad Prix în cariera sa, dar și Grand Prix-ul din Macau. A concurat și în competițiile de mașini, câștigând Campionatul Belgian ProCar din 1997, cursa Spa de 24 de ore, dar și campionatul American Le Mans din 2001.

Astăzi, de Radiguès apare în mod regulat ca și comentator la televiziunea belgiană RTBF. Știind că un conducător auto trebuie să conducă în siguranță, acesta spune: „Conducerea unui vehicul pe drum nu este ca împinsul unei roabe în grădină. Necesită experiență în domeniu.”

Deși a condus fără frică și cu viteză mare pe unele dintre cele mai importante circuite motociclistice din lume, părerile sale cu privire la conducerea unei motociclete pe drumurile publice din Europa sunt surprinzătoare. „Mă simt vulnerabil,” declară el. „Ca mai toți motocicliștii te simți vulnerabil pentru că nu conduci pe o rețea potrivită vehiculului tău. Avem nevoie de mai mult spațiu dedicat motocicliștilor...iar alți conducători auto trebuie să învețe mai mult despre ce înseamnă să fii motociclist.”

drum

Drumuri

Autorităţile naţionale (sau regionale ori locale) gestionează drumurile publice. De asemenea, UE oferă finanţare prin fondurile de dezvoltare regională, Banca Europeană de Investiţii şi reţelele transeuropene.

Reţelele transeuropene

În UE, majoritatea reţelelor rutiere au fost elaborate dintr-o perspectivă naţională. Obiectivul reţelelor transeuropene este de a dezvolta o reţea de transport care să faciliteze circulaţia bunurilor şi persoanelor între ţările din UE.

În luna martie, blogul Drumul în siguranţă şi Industrie Mică Prahova SA au demarat campania de educaţie rutieră a copiilor Siguranţa ta contează şi în trafic! Ca parte a acestei campanii a fost distribuit un chestionar privind siguranţa rutieră a celor mici.

Chestionarul a fost distribuit în perioada 15-31 martie, 2016, în două şcoli din municipiul Ploieşti, dar şi online, via blogul Drumul în siguranţă.

Cea mai mare parte dintre repondenţi sunt femei, 72,2%, cu copii (61,1%), având un nivel de educaţie superior (master sau facultate) în procent de 88,8%, cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani (77,8%).

Majoritatea celor intervievați au fost de acord că măsurile abordate în județ sau la nivel național pentru siguranța rutieră a copiilor sunt insuficiente (72,2%), rolul principal în educația rutieră a acestora revenindu-i familiei (61,1%). Repondenții chestionarului au fost de acord, în cea mai mare parte, că cei mici nu sunt conștienți de riscurile la care se expun dacă nu respectă regulile rutiere. 61,1% dintre cei care au răspuns acestui chestionar consideră că foarte puţini dintre copiii şcolari sau preşcolari sunt familiarizaţi cu regulile de circulaţie. Atât orele de educație rutieră, cât și discuțiile cu părinții au fost considerate de repondenți ca fiind eficiente în educarea copiilor privind siguranța rutieră (55,6%).

Statisticile pentru 2015 privind securitatea rutieră, publicate de Comisia Europeană, confirmă faptul că drumurile europene rămân cele mai sigure din lume, în pofida unei încetiniri a ritmului reducerii accidentelor. Și România a înregistrat progrese.

siguranta

Ploieşti - 15 martie, 2016 – Blogul „Drumul în siguranţă” şi Industrie Mică Prahova SA au demarat proiectul „Siguranţa ta contează şi în trafic!”, o iniţiativă prin care  intenţionează să promoveze  circulaţia în condiţii sigure a copiilor.

Astfel, un număr de peste 500 de copii împreună cu părinţii şi învăţătorii lor vor fi iniţiaţi în regulile de bază ale unei circulaţii rutiere sigure. Acest lucru se va întâmpla odată cu distribuirea broşurii care include câteva reguli simple de circulaţie pentru micuţii pietoni.

image004

Luni, 07 Martie 2016 11:59

Analiza eficienţei

Publicat de

Analizele privind eficienţa sunt realizate pentru a evalua efectele măsurilor sau ale programelor din domeniul siguranţei rutiere in diferite stadii ale punerii lor in aplicare. Se poate face o distincţie între evaluarea impactului şi analiza costuri-beneficii. Evaluarea impactului se referă la utilizarea informaţiilor legate de efectul aşteptat al unor anumite măsuri, de exemplu pe baza evaluării măsurilor respective în altă parte. Evaluările impactului oferă un fundament ştiinţific pentru a hotări dacă să se pună sau nu in aplicare o anumită măsură. Se folosesc instrumente de software cu ajutorul cărora se pot estima efectele tuturor tipurilor de măsuri asupra numărului de accidente şi asupra costurilor accidentelor. Analizele costuri-beneficii sunt de asemenea realizate înainte de punerea in aplicare a măsurilor de siguranţă specifice şi sunt folosite pentru a hotărî care măsuri trebuie puse in aplicare. Costurile punerii in aplicare a unei măsuri sunt comparate cu beneficiile (financiare) aşteptate din prevenirea accidentelor şi salvarea pierderilor. Astfel, prin selectarea măsurilor celor mai rentabile într-un anumit domeniu, se pot obţine efecte mai extinse in domeniul siguranţei cu aceleaşi fonduri. Este de asemenea posibil să se includă şi alte beneficii in afară de cele legate de siguranţă in analizele costuri-beneficii (de exemplu, cu privire la mediu şi la mobilitate). Analizele şi evaluările sistematice contribuie în mod semnificativ la siguranţa rutieră prin sprijinirea punerii în aplicare a celor mai eficiente măsuri de siguranţă. Cea mai mare provocare o constituie asigurarea folosirii efective a rezultatelor analizelor în procesul de decizie. Proiectul UE ROSEBUD oferă mai multe detalii cu privire la analizele eficienţei şi o trecere in revistă a raportului costuri-beneficii pentru o mare varietate de măsuri.

Ca o completare la evaluarea impactului aşteptat şi la analiza costuri-beneficii, o evaluare a efectele reale ale măsurilor, obţinută după punerea in aplicare, face posibilă modificarea măsurilor a căror eficienţă nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Acest tip de evaluare „a posteriori” a impactului ar trebuie să fie parte integrantă a programelor de siguranţă rutieră.

analize

Marți, 23 Februarie 2016 06:34

Limitarea vitezei

Publicat de

O metodă mai recentă de limitare a vitezei este controlul pe secţiuni, folosit în prezent în Ţările de Jos, Austria şi Republica Cehă. În cazul controlului pe secţiuni, se calculează în mod automat viteza medie pe o anumită distanţă (de obicei câţiva kilometri) prin identificarea vehiculului la intrarea şi la ieşirea din secţiunea de control şi înregistrarea timpului în care a parcurs distanţa dintre cele două puncte. În timp ce majoritatea secţiunilor de control sunt fixe, există de asemenea unităţi mobile (de exemplu, în Regatul Unit şi în Austria), în special în zonele în care sunt lucrări în curs de desfăşurare.

Marți, 09 Februarie 2016 11:48

Cum putem aborda problema vitezei

Publicat de

viteza

Nu există o soluţie unică. Sunt necesare mai multe măsuri care să vizeze semnalizarea rutieră, limitele de viteză, dar şi formarea conducătorilor auto. Limitele de viteză trebuie să fie afişate în locuri vizibile şi să fie adaptate în funcţie de carosabil şi de tipul vehiculelor. De asemenea, pot fi utilizate dispozitive de limitare a vitezei - denivelare sau drum îngustat.

România se clasează printre statele membre UE cu cea mai mare rată a accidentelorom rutiere fatale în anul 2014, înregistrând 91 de decese la fiecare milion de locuitori, aproape dublu față de media europeană (51 decese / 1 milion locuitori). Datele statistice arată însă că România a înregistrat progrese în domeniu, reușind să reducă numărul deceselor survenite în urma accidentelor rutiere cu 24%  în ultimii 4 ani (semnificativ peste media UE de 18%).

Marți, 08 Decembrie 2015 14:53

Întreţinerea drumurilor

Publicat de

Intreţinerea drumurilor existente este necesară pentru a le menţine la standarde. Intreţinerea vizează carosabilul, indicatoarele şi marcajele, precum şi zona de lângă carosabil. Planurile de întreţinere bazate pe observaţie şi proceduri de măsurare asigură menţinerea caracteristicilor cheie în materie de siguranţă in parametri normali. În ţările nordice, unde zăpada şi gheaţa sunt fenomene obişnuite în timpul iernii, departamentul de întreţinere pe timp de iarnă veghează de asemenea ca drumurile să rămână operaţionale în aceste condiţii dificile. Din motive de eficienţă, lucrările de întreţinere mai de amploare sunt adesea combinate cu lucrări de reconstrucţie. Atunci când au loc lucrări de întreţinere şi de reconstrucţie, traficul normal este perturbat. Dacă nu se iau suficiente măsuri de precauţie, aceasta poate duce la o creştere temporară a numărului de evenimente nedorite în zona în care se desfăşoară lucrările şi în apropierea acesteia. Sunt necesare proceduri standard pentru a defini aceste măsuri de precauţie şi pentru a asigura aplicarea lor sistematică.

DE CE O SĂPTĂMÂNĂ EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII?

Comisia Europeană a stabilit două obiective ambiţioase pentru mobilitatea urbană: eliminarea treptată până în 2050 a autoturismelor alimentate cu combustibili convenţionali şi tranziţia spre o logistică urbană cu zero emisii în centrele urbane importante până în 2030. Comisarul european responsabil pentru transport, Violeta Bulc, are o viziune clară despre transportul în Europa. Această viziune este clădită pe patru piloni: oamenii, creşterea şi ocuparea forţei de muncă, inovarea, precum şi competitivitatea şi durabilitatea.

Mic Istoric

În anul 2000 a fost instituită „Ziua fără autoturisme” sub forma unei iniţiative europene. Aceasta a constituit o oportunitate pentru orașe să demonstreze cât de interesate sunt de aspectele legate de mediu. Timp de o zi și, anume pe 22 septembrie, autoritățile locale au prezentat zonele centrale ale orașelor lor într-o lumină diferită, restricționând traficul motorizat, încurajând utilizarea modurilor durabile de transport și sporind gradul de conștientizare cu privire la impactul asupra mediului al opțiunilor individuale legate de modurile de transport.

Marți, 17 Noiembrie 2015 12:20

Reguli de călătorie –România

Publicat de

Limitele de viteză

 

Limitele de viteză standard (cu excepția cazului în care indicatoarele menționează altfel)[km/h]

 

  În localitate În afara localității  Autostrăzi/Drumuri expres 
Motociclete
Vehicule sub 3,5 t
 
50 90100 130
Autoturisme și camionete
Vehicule sub 3,5 t
50 90100 130
Autoturisme și camionete cu remorcă
Vehicule sub 3,5 t
50 80 90 120 
Vehicule grele de marfă
peste 3,5 t
50 8090  110
Autobuze 50 8090 110

În mod tradiţional, instruirea conducătorilor auto s-a concentrat pe abilităţile de manevrare şi pe regulile de circulaţie formale. În plus, este important să se analizeze motivele din spatele nevoii de conştientizare a riscurilor, de abilităţi, reguli şi reglementări, de exemplu prin demostrarea limitelor fizice şi psihice ale fiinţei umane în general şi ale unui conducător auto începător în special. Aceasta contribuie la scopul ultim al instruirii conducătorilor auto, mai precis formarea de conducători auto care nu sunt competenţi numai din punct de vedere tehnic, ci, în acelaşi timp, acţionează prudent şi după principiile siguranţei.

Comisia Europeană a scos în evidenţă angajamentul său în privinţa siguranţei rutiere prin decizia de a fi co-fondator al ediţiei din 2015 a Competiţiei Europene de Educaţie Rutieră (European Traffic Education Contest) organizată de FIA. Această competiţie oferă în fiecare an unui număr de 800 000 de copii de vârste cuprinse între 10 şi 12 ani posibilitatea de a asista la lecţii de siguranţă rutieră şi de a primi educaţie rutieră prin diferite competiţii naţionale. În data de 3 septembrie 2015, 92 de copii reprezentând 23 de echipe au ajuns în Viena, Austria pentru a participa la competiţia găzduită de Clubul Automobilistic din Austria (OATMC) şi menită a descoperi pe cei care au cele mai bune cunoştinţe în domeniul siguranţei rutiere din Europa.

semn1

Indicatoarele cu mesaje variabile au capacitatea de a oferi participanților la trafic informații adecvate, adaptate situației și condițiilor meteo și, în același timp, de a spori respectarea lor.

indicatoare

Este important ca infrastructura rutieră să fie planificată, proiectată şi construită ţinând pe deplin seama de consecinţele în materie de siguranţă. Acest lucru este valabil atât pentru noua infrastructură, cât şi pentru planurile de reconstrucţie. Unul dintre instrumentele prin care se realizează aceasta este auditul în domeniul siguranţei rutiere. În auditurile privind siguranţa rutieră, experţii în materie de siguranţă rutieră analizează potenţialele probleme de siguranţă în diferite stadii de planificare şi proiectare a unui proiect de infrastructură.

Pe lângă identificarea problemelor potenţiale de siguranţă în stadiul de planificare şi proiectare, este de asemenea important să se pună în evidenţă problemele potenţiale din reţeaua rutieră existentă. Inspecţia privind siguranţa rutieră este un instrument care constă în verificări periodice ale reţelei existente din punct de vedere al siguranţei.

Marți, 25 August 2015 10:43

Liniile albe salvează vieți

Publicat de

Cercetările întreprinse atât la nivel local cât și la nivel național în Marea Britanie demonstrează că îmbunătățirea marcajelor rutiere ca schemă de siguranță rutieră în toate tipurile de locații pe autostrăzi conduce la o călătorie mai sigură pentru utilizatorii drumului. O analiză cost-beneficiu demonstrează de asemenea că îmbunătățirile aduse marcajelor rutiere constituie unele dintre cele mai eficiente mecanisme de siguranță rutieră aflate la dispoziția inginerilor de autostrăzi. Acesta este rezultatul direct al costurilor relativ scăzute al marcării drumurilor și al nivelului relativ crescut al câștigurilor provenite din utilizarea lor.  

Asociația britanică The Road Safety Markings Association, una dintre cele mai longevive asociații din domeniu, a fost creată în anul 1975. Încă de la începuturile sale, aceasta a fost implicată în mod activ în promovarea siguranței rutiere și crede în mod ferm că „liniile albe salvează vieți,” acestea având un rol crucial în reducerea congestiei în trafic și a problemelor de mediu provenite din aceasta. În consecință, investiția într-o infrastructură de marcaje rutiere ar trebui să reprezinte o prioritate pentru toți cei implicați în politicile publice.

albe

Vineri, 07 August 2015 10:36

Centura de siguranță

Publicat de

Utilizarea centurii de siguranță este o modalitate eficientă pentru a evita rănirea în cazul unui eveniment rutier nedorit. Nu necesită o tehnologie specială și este prevăzută în toate autovehiculele. Începând din 2006, în UE, utilizarea centurii de siguranță este obligatorie în toate vehiculele.

centura                       

Luni, 06 Iulie 2015 07:41

Evaluarea diagnostică

Publicat de

Beneficiile potențiale ale diagnosticelor depind în primul rând de siguranța cu care poate fi anticipat comportamentul care antrenează riscuri considerabile. Trebuie să se țină seama de faptul că costurile pentru diagnosticarea tuturor conducătorilor auto experimentați sau începători vor fi foarte mari. În plus, chiar dacă se aplică proceduri eficiente de testare, rata pozitivă falsă (persoanele diagnosticate în mod greșit ca având o anumită incapacitate) este foarte mare. Dacă diagnosticele sunt limitate la conducătorii auto care comit abateri, costurile vor fi mai mici, deoarece intervenția are loc după comiterea abaterii (prevenire secundară). De aceea, țările trebuie să elaboreze modele de examinare pentru obținerea permisului de conducere care să pună în evidență acei conducători auto care reprezintă un risc evident pentru ceilalți. Testele diagnostice trebuie să se bazeze pe analiza incapacităților funcționale relevante pentru conducerea preventivă.

evaluare

Ce este RoSaCe?

RoSaCe este un proiect experimental susținut de Directoratul General pentru Energie și Transport din cadrul Comisie Europene. Scopul acestuia este să creeze o abordare educațională bazată pe conceptul educației pentru siguranța rutieră a copiilor pe străzi în scopul îmbunătățirii siguranței și calității vieții.

rosace2

Luni, 15 Iunie 2015 19:19

Neatenția la volan

Publicat de

Conducătorii auto trebuie să fie în permanență atenți la trafic – nu numai pentru siguranța lor, ci și pentru cea a pasagerilor dar și a celor participanți la trafic. 

neatentie

UE își propune să faciliteze fluxul de bunuri și de persoane între țările UE prin realizarea unor legături între rețelele naționale de drumuri. Există posibilitatea ca ulterior să își assume responsabilitatea pentru auditurile privitoare la siguranța noii rețele.

trans

Acțiunile de control vizează în mod frecvent încălcări grave cum ar fi viteza excesivă, condusul în stare de ebrietate și neutilizarea centurii de siguranță. În egală măsură, sunt frecvente amenzile pentru neoprirea la culoarea roșie a semaforului sau pentru utilizarea telefonului mobil la volan.

Controale de poliție

Printre metodele tradiționale de care dispune poliția se numără controalele în trafic și utilizarea aparatelor radar. Pentru a fi mai eficiente, controalele efectuate de poliție ar trebui să fie făcute cunoscute și să includă activități mai mult și mai puțin vizibile.

politie

eu

Siguranța rutieră implică oameni. În fiecare zi, milioane de cetățeni ai Uniunii Europene folosesc drumurile, fie că merg pe jos, conduc o mașină sau merg pe bicicletă.

Directoratul General pentru Mobilitate și Transport al Uniunii Europene dedică Ziua Porților Deschise de anul acesta (9 mai) politicii de siguranță rutieră. Ziua Porților Deschise are loc anul acesta în paralel cu a treia Săptămână Globală a Siguranței Rutiere a ONU (4-10 mai).

Prin semnarea în urmă cu peste 2 ani a Cartei Europene a Siguranței Rutiere, SC Industrie Mică Prahova SA a ales să contribuie la salvarea a peste 40 000 de vieți. Astfel, am creat blogul de companie Drumul în siguranță, primul blog de companie din România care abordează problematica siguranței rutiere. În acest demers avem ca principale obiective comunicarea eficientă a informațiilor privind serviciile oferite de SC Industrie Mică Prahova SA, conștientizarea publicurilor cu privire la identitatea sa, dar și educarea acestora în privința importanței semnalizării rutiere orizontale și verticale și a contribuției acestora la îmbunătățirea siguranței pe șosele. Am ales în același timp să respectăm următoarele principii ale Cartei:carta

Luni, 06 Aprilie 2015 08:12

Infrastructura rutieră

Publicat de

Infrastructura rutieră este elementul central într-un sistem de transport rutier. Aceasta poate fi definită ca fiind alcătuită din facilitățile, serviciile și instalațiile de bază necesarepentru funcționarea transportului pe autostrăzi , șosele și străzi. Infrastructura rutieră este un domeniu vast și include utilizarea terenului și planificarea rețelei , (re)construcția și proiectarea secțiunilor de drum și a intersecțiilor, semnalizarea și marcajele, menținerea și, în egală măsură, proceduri de asigurare a calității cum ar fi auditurile, analizele de impact și inspecțiile privind siguranța. În general, infrastructura rutieră ar trebui proiectată și utilizată astfel încât utilizatorii sistemului să știe la ce se pot aștepta și ce se așteaptă de la ei, având în vedere capacitatea umană limitată de prelucrare a informațiilor și, în consecință, erorile pe care oamenii le pot comite.          

infrastructura

Luni, 30 Martie 2015 08:32

Inspecția tehnică auto

Publicat de

Un autovehicul bine întreținut și care îndeplinește toate cerințele de siguranță este mai puțin expus riscului de a provoca un accident rutier.

Efectuarea inspecției tehnice este importantă nu numai pentru a garanta buna funcționare a vehiculului, ci și din considerente ecologice. De asemenea, permite asigurarea unei concurențe loiale pe piața europeană a transporturilor. 

inspectie

Marți, 24 Martie 2015 06:12

Viteza excesivă

Publicat de

Există o relație clară între viteza pe un anumit drum și numărul și gravitatea accidentelor. Reducerea încălcării limitelor de viteză va influența în mod direct nivelul de siguranță. Există diferite metode de a impune respectarea limitelor de viteză. Aplicarea automată a reglementărilor privind viteza este de departe cea mai eficientă metodă, deoarece frecvența detectării și deci șansa obiectivă de a fi prins poate fi foarte mare. Eficiența aplicării automate a reglementărilor privind viteza este mai mare dacă este considerat răspunzător proprietarul vehiculului și nu conducătorul auto al vehiculului, deoarece este mai ușor și mai rapid să se identifice proprietarul autovehiculului decât conducătorul acestuia. Eficiența este și mai mare dacă aplicarea amenzilor pentru încălcările identificate este automată. Camerele de luat vederi fixe și mobiel sunt o metodă binecunoscută de aplicare automată a legislației privind viteza, care este folosită în multe țări europene (și din afara Europei).

Pagina 1 din 3
   
© S.C. INDUSTRIE MICA PRAHOVA S.A.