Imprimă această pagină
Vineri, 14 Noiembrie 2014 13:09

Măsuri împotriva coliziunilor cu arbori

Publicat de 

Coliziunile dintre autovehicule și obstacolele de pe marginea drumurilor precum copacii, stâlpii, indicatoarele rutiere și alte amenajări stradale reprezintă o problemă importantă de siguranță. Cercetările și experiența arată că poziționarea și modul de alcătuire a obiectelor de pe marginea carosabilului pot juca un rol important în reducerea acestui tip de coliziuni și a consecințelor grave care sunt, de obicei, asociate cu acestea. În mod ideal, drumurile ar trebui să fie proiectate astfel încât să nu existe obiecte periculoase pe marginea carosabilului. Totuși, acest lucru nu este posibil în toate situațiile, și majoritatea modificărilor se vor face pe drumurile deja existente. În aceste situații, obiectele costruite de către om ar trebui îndepărtate, fabricate din materiale mai puțin periculoase sau protejate cu bariere împotriva ciocnirilor atunci când nici o variantă nu mai este posibilă. Cu toate acestea, copacii de pe marginea drumurilor pot avea valoare de mediu, estetică, istorică sau emoțională. În acest caz, instalarea de bariere împotriva ciocnirilor poate fi o soluție mai bună decât tăierea copacilor.

Măsuri împotriva coliziunilor cu arbori în Franța

Despre ce este vorba? Acest proiect pilot a urmărit evitarea coliziunilor cu arbori pe o porţiune de 26,5 km din şoseaua naţională RN 134 din sud-vestul Franţei. Măsura aplicată a constat in instalarea a 7800 de metri de bariere de protecţie, modificarea a 13 intersecţii şi a 8 refugii. Unele porţiuni din şoseaua respectivă prezentau un nivel înalt de risc de producere a unor accidente grave din cauza copacilor de pe marginea carosabilului. Problema a constat in propunerea de măsuri şi negocierea acestora în scopul reducerii numărului şi gravităţii accidentelor prin separarea copacilor cu ajutorul barierelor de protecţie acolo unde era posibil sau, in celelalte cazuri, prin tăierea copacilor.

Care sunt factorii implicaţi? Această acţiune a fost iniţiată de administraţia locală a drumurilor, insă Ministerul Amenajărilor şi al Transporturilor, precum şi alte autorităţi naţionale şi regionale, au fost de asemenea implicate in procesul decizional şi in finanţarea proiectului.

Cât este de eficientă şi care sunt costurile implicate de această practică? Costul total pentru punerea în aplicare a măsurilor impotriva coliziunilor cu arbori a fost de aproximativ 1 milion de euro, inclusiv gestionarea, studiile, punerea in aplicare şi supravegherea lucrărilor in teren. Toate costurile au fost suportate de către Ministerul Amenajărilor şi al Transporturilor prin gestionarea financiară a administraţiei regionale. Principalul beneficiu al punerii in aplicare a acestei măsuri a constat in reducerea semnificativă a numărului accidentelor cauzate de coliziunea cu arbori, a numărului de

decese şi a gravităţii accidentelor. Conform calculelor, beneficiile au depăşit costurile cu un raport de 8 la 9.

coliziune

În România sunt utilizate parapetele laterale de protecție, însă o strategie de amplasare a acestora în locurile periculoase nu știm să existe.  

Sursa: www.ec.europa.eu

Sursa foto: SC Industrie Mică Prahova SA